Arhive etichetă: farmece

Frigiditatea şi impotenţa: cauze spirituale şi vindecare

Frigiditatea şi impotenţa: cauze spirituale şi vindecareÎn spatele tuturor problemelor sexuale se afla teama. Între orgasm şi moarte există o anumită legătură. Orgasmul ne ameninţă eul, pentru ca el declanşează o forţă pe care noi nu o mai putem conduce şi nici controla cu egoul nostru. Toate stările extatice şi euforice – indiferent că sunt de natură extatică sau religioasă – declanşează întotdeauna la om simultan o atracţie fascinantă, şi o mare teamă. Frica este preponderentă în măsura în care omul este obişnuit să se controleze. Extazul înseamnă pierderea controlului.

Controlul de sine = refularea în inconştient a impulsurilor respinse de societate Citește în continuare Frigiditatea şi impotenţa: cauze spirituale şi vindecare

Vrăjitoarele ar trebui privite cu alţi ochi

Vrăjitoarele ar trebui privite cu alţi ochi

Parlamentarii români au gândit bine legea privind vrăjitoarele. Ca orice activitate economică care generează profit, în mod normal trebuie supusă impozitării.

Dar legea este una şi modul în care privesc ei vrăjitoarele alta. Mai precis, nu înţelegem de ce nu văd această activitate ca pe o loterie, aşa cum ar fi normal şi cum se petrec lucrurile în Occident sau în lume.

Apoi, acolo există vrăjitoare experimentate şi cu har care le atestă pe cele tinere care aleg această cale.

La noi, cine ar trebui să facă asta? Citește în continuare Vrăjitoarele ar trebui privite cu alţi ochi

Magia şi vrăjitoria nu sunt infracţiuni

Magia şi vrăjitoria nu sunt infracţiuni

Vrăjitoria este o meserie onorabilă, onestă, atât timp cât nu provoacă rău oamenilor şi pagube însemnate. Cu toate aste, să recunoaştem, se găsesc multe neavenite, care habar n-au despre magie, vrăji şi farmece, tarot şi tot restul şi mint oamenii sau îi înşală, aducând mari prejudicii acestei meserii.

Poate că în acest punct ar trebui să intervină cei prejudiciaţi de ele, sau vrăjitoarele cinstite şi oamenii legii, fireşte.

Este nevoie de un efort susţinut, conjugat şi continuu pentru a le stop ape aceste impostoare!
Citește în continuare Magia şi vrăjitoria nu sunt infracţiuni

Leacuri de dragoste din medicina magică românească

Leacuri de dragoste din medicina magică românească

Busuiocul
Este probabil cea mai îndrăgită „iarbă de dragoste” la români. Se spunea că femeia care va bea apă de busuioc (o cană de apă în care s-au măcerat de seară până dimineaţa 3 rămurele de busuioc) în fiecare zi, pe nemâncate, va rămâne mereu tânără şi va fi iubită ca în prima zi de către alesul ei.

Adolescenţii, fete şi băieţi, care-şi pun o rămurică de busuioc sub pernă îş vor visa peste noapte ursitul. Acest lucru este valabil mai ales în anumite zile ale anului: Sf. Andrei, Dragobete, 1 Martie, Sânzienele. Busuiocul purtat în păr şi în sân aduce noroc în dragoste fetelor.

Iasomia
Florile de iasomie sunt elixir de dragoste mai ales pentru femei. Planta uscată pisată era pusă în lapte cu miere şi se dădea pentru „dezlegarea cununiei” (pentru fetele care nu se măritau), contra deochiului, precum şi pentru a (re)deştepta iubirea faţă de soţ. Citește în continuare Leacuri de dragoste din medicina magică românească

Vraja de dragoste

Vraja de dragoste

Reţete magice de odinioară şi de astăzi
Nu există îndragostit care să nu-şi fi dorit măcar o dată în viaţă să cunoască vreun farmec, vreo plantă sau vreun descântec anume, care să-l unească pentru eternitate cu cel iubit. Întrebarea dacă un asemenea lucru este moral, dacă dragostea poate fi o prindere cu arcanul, nu contează atunci când inima e gata să ne iasă din piept.

Cu toate astea, înainte să ne lovească „orbul găinii”, ar trebui să reflectăm la câteva aspecte desprinse din marea carte a iubirii, scrisă prin veacuri, de îndragostiţi. „Folosirea leacurilor de dragoste pentru a înfrânge voinţa cuiva, silindu-l să se îndrăgostească, este un mare păcat”, spunea Avicena, un mare cunoscător al simţirilor omeneşti. Elixirul magic poate face, într-adevăr, ca un om, neştiutor şi indiferent, să fie cuprins pe neaşteptate de flăcările iubirii. Dar, mai curând sau mai târziu, el îşi va da seama că înflăcărarea lui nu porneşte din inimă, iar acea iubire fierbinte se va transforma într-o silnică dependenţă, ba, în cele din urmă, chiar în ură. Dragostea adevărată înseamnă mai mult decât beţia iscată de forţa secretă a unor leacuri. Ea are nevoie de bucurie, emotie, tandreţe, confidenţă, încredere. Şi, din păcate – sau din fericire –, pentru toate acestea, încă n-a crescut nicaieri vreo plantă!

Citește în continuare Vraja de dragoste

Globalizare le-a cuprins şi pe vrăjitoare, care au acum siteuri moderne

Globalizare le-a cuprins şi pe vrăjitoare, care au acum siteuri moderneVrăjitoarele s-au mobilizat după ce au scăpat, deocamdată, de impozitare. Vor să fie legale şi să aibă succes mondial. Este o adevărată expansiune magică. Netul atrage pe toată lumea, într-un fel sau altul iar vrăjitoarele din România nu pierd timpul.

Unii s-au modernizat şi au siteuri superbe, la nivel internaţional, bine făcute, arătoase, care atrag internauţii şi clienţii de pretutindeni. Este noua tendinţă şi vrăjitoarele au simţit-o din mers.

Citește în continuare Globalizare le-a cuprins şi pe vrăjitoare, care au acum siteuri moderne